Kindle DX
Scump, doamna, scump!
Seria Kindle nu este disponibila in magazine si se poate comanda exclusiv online. Costul modelului DX cu ecran de 10 inchi testat de noi este de 489 de dolari, versiunea cu ecran de 6 inchi fiind de 259 de dolari de dolari, la care se adauga costuri de transport de aproximativ 20 de dolari si taxe de import care, in cazul nostru, s-au ridicat la aproximativ 120 de dolari. Deloc ieftin!
Ati putea intreba atunci care este motivul pentru care cineva ar cheltui aceasta suma de bani, doar pentru un nou gadget? Costul dispozitivului se amortizeaza in situatia în care cartile comandate au un cost de achizitie mai redus fata de cartile clasice cu o valoare intre 30 si 50%, Amazon incercand sa forteze mana editurilor ca majoritatea cartilor in format electronic sa coste cel mult 9,99 dolari si doar cele nou lansate cu potential de bestseller sa depaseasca aceasta valoare. Daca sunteti un cititor impatimit, suma adunata poate fi interesanta, insa daca cititi doar cateva carti pe an, s-ar putea ca amortizarea investitiei sa nu se faca niciodata.
Un singur click si ai cartea dorita!
Primul contact cu dispozitivul e o surpriza placuta din cel putin trei puncte de vedere:
1. Arata si se simte in mana mult peste ce se poate deduce din poze. Culoarea alba se dovedeste odihnitoare in utilizare, iar marginea dispozitivului, ce parea groasa în fotografii, este utila astfel, avand rol de sustinere in mana a Kindle-ului, degetele neopturand ecranul si evitand urmele lasate prin atingerea accidentala a acestuia. Senzatia este una de calitate, plasticul nefiind foarte dur la atingere, iar tastatura chiar poate fi folosita. In plus, inca de la inceput pare usor de utilizat si raspunde rapid la cererile facute din interfata. Am descoperit ulterior insa ca interfata, desi simplista, nu este deosebit de usor de utilizat, fiind nevoie de citirea manualului pentru o operare completa.
2. Vine deja configurat cu contul utilizatorului de pe care a fost facuta comanda pe Amazon cu toate detaliile acestuia, incluzand date personale, dar si datele de comanda (numarul cardului de credit), astfel incat poti comanda imediat de pe site.
3. Posibilitatea de a comanda imediat o carte pe site a reprezentat cea de-a treia si cea mai mare surpriza. Dispozitivul s-a conectat „ca prin minune“ pe site-ul Amazon ai am comandat prima carte printr-un singur click, in mai putin de 3 minute de la deschidere.
La fel probabil ca majoritatea posesorilor de Kindle, nu am avut timp sa citesc in detaliu toate specificatiile tehnice, citisem ceva despre WhisperNet, insa banuiam ca trebuie sa introduc date de conectare pentru reteaua WiFi sau cel putin reteaua operatorului. Nimic din toate acestea: l-am primit deja configurat complet si, in plus, cu bateria incarcata, pentru a fi folosit imediat. Ulterior, documentandu-ma, am aflat ca WhisperNet foloseste reteaua 3G din fiecare tara in care este livrat, fara ca utilizatorii sa aiba nevoie de un abonament dedicat, costul fiind platit de Amazon.
Citesti si interactionezi
Am testat apoi, pe rand, toate facilitatile dispozitivului. Dispozitivele Kindle nu sunt o simpla „carte electronica“, în plus fata de posibilitatea de a citi carti comandate din magazinul Amazon beneficiind si de alte cateva facilitati pe care le-am gasit utile si interesante:
- posibilitatea de a te abona si de a primi zilnic contra unui abonament – in general de aproximativ 1,99 dolari/editie -, direct pe dispozitiv, cotidiene si periodice („Financial Times“, „New York Times“, „Business Review“ etc.). Din pacate, nu am gasit nicio publicatie romaneasca in lista de abonare;
- optiunea „Text-to-Speech“, care permite dispozitivului sa „recite“ o anumita carte. Aceasta, testata in limba engleza, functioneaza onorabil. Suportul pentru limba romana lipseste, functia folosind eventual doar pentru amuzament;
- introducerea cu ajutorul tastaturii incorporate de adnotari, practic posibilitatea de a scrie pe marginea paginii;
- posibilitatea de a citi orice fel de documente .pdf, ceea ce il face util pentru citirea de carti si documentatie in acest format;
- player audio integrat ce permite ascultarea de melodii in format mp3 in timp ce se citeste. Nimic deosebit aici, doar util pentru ca exista;
- dictionar complet integrat in dispozitiv, ce permite foarte usor interogarea direct de pe pagina cartii, afisarea rezultatului facandu-se in subsolul paginii. Atunci cand sunt cuvinte noi sau cu inteles neclar, este o facilitate foarte utila mai ales pentru nevorbitorii nativi de engleza, limba in care se gasesc majoritatea documentelor.
Citirea unei carti sau a unui document, principala utilitate a dispozitivului, e o adevarata placere, ecranul fiind foarte lizibil chiar si in lumina soarelui, tehnologia e-ink fiind diferita de un ecran obisnuit cu iluminare din spate (CRT, LCD, LED).
Kindle vs iPad, razboiul viitorului
Amazon detine in prezent, prin dispozitivele din seria Kindle, o cota de 70% din piata de carti electronice, restul fiind detinut in cea mai mare parte de Reader-ele de la Sony, care au exploatat in primul rand avantajul de a fi fost primii in piata. Am folosit dispozitivele de la Sony pentru mai mult de un an si, comparativ cu acestea, seria Kindle este net superioara, atat din punctul de vedere al facilitatilor, cat si al afisarii textului pe ecran.
In concluzie, dispozitivul Kindle DX este absolut remarcabil atat prin implementarea functiei de baza, cat si prin facilitati, singurul impediment in calea adoptiei pe scara larga fiind, cel putin deocamdata, pretul destul de piperat. Desi anuntate deja, numarul mare de dispozitive concurente de la diferiti producatori nu prezinta nimic deosebit prin design sau facilitati si mai ales nu vor beneficia de numarul enorm de carti disponibile deja pe Amazon pentru seria Kindle.
Singura concurenta reala va veni de la noul si deja controversatul Apple iPad prin intermediul iBooks, insa ramane de vazut daca autonomia mult mai redusa a acestuia va compensa standardul deschis (un mare plus) epub promovat de Apple sau avantajul faptului ca este color. Estimez ca batalia urmeaza sa se dea intre aceste doua dispozitive ce vor acapara o buna parte din piata, restul producatorilor urmand sa se bata pe o felie destul de redusa.

Leave a Reply